Excel este un instrument foarte bun. Îl folosesc mulți oameni pentru calcule, liste, rapoarte, stocuri și tot felul de evidențe. Nu am nimic cu Excel. Problema apare când o firmă încearcă să îl folosească pe post de CRM, sistem de devize, istoric clienți și aplicație de management în același timp.
Văd asta des la firme mici, mai ales în zona auto. Service-uri, detailing, vulcanizări, firme care fac reparații sau lucrări pe mașini. Mulți sunt singuri sau au echipe foarte mici. Omul are ulei pe mâini, clientul așteaptă, telefonul sună și el trebuie să completeze date într-un Excel sau să facă un deviz în Word.
Aici Excel nu mai este doar incomod. Devine o pierdere reală de timp. Nu pentru că oamenii nu sunt buni la ce fac, ci pentru că sunt obligați să folosească un tool care nu a fost făcut pentru fluxul lor de lucru.
Excel e bun, dar nu pentru orice
Excel merge foarte bine când ai nevoie de un tabel simplu, un calcul rapid sau un raport static. Dacă ai câțiva clienți și modifici rar datele, poate fi suficient.
- Liste simple de contacte
- Calcule rapide
- Rapoarte lunare
- Evidențe mici, fără multe modificări
- Situații în care lucrează o singură persoană și volumul este mic
Dar când începi să ai clienți zilnic, devize, poze, documente, mașini, programări și follow-up-uri, Excel începe să se simtă forțat.
Unde începe problema
Problema nu apare într-o zi. Apare treptat. Mai adaugi o coloană, apoi încă una, apoi un sheet nou, apoi un fișier separat pentru devize, apoi un folder cu poze, apoi niște notițe pe WhatsApp. După câteva luni, informațiile sunt peste tot.
- Nu mai știi care este ultima versiune a fișierului
- Un deviz este în Word, datele clientului sunt în Excel, iar pozele sunt pe telefon
- Nu ai istoric clar pentru fiecare client sau mașină
- Nu primești reminder pentru follow-up
- Nu poți genera rapid un raport
- Pe mobil este greu de folosit în timp ce lucrezi
- Orice greșeală mică poate strica formule sau date importante
Pentru o firmă care lucrează direct cu clienți, asta înseamnă timp pierdut. Și de multe ori, timpul pierdut se vede în bani pierduți.
Exemplu real din zona auto
La KODERS vedem des firme din industria auto care încă fac devize în Word și țin clienții în Excel. Nu pentru că vor să lucreze complicat, ci pentru că așa s-au obișnuit și nu au avut un sistem mai simplu.
Doar că în practică e foarte greu. Clientul vine cu mașina, trebuie notate datele, seria, marca, modelul, numărul de înmatriculare, lucrarea, piesele, prețurile și observațiile. Apoi trebuie făcut devizul, trimis pe WhatsApp sau email, salvat undeva și găsit din nou peste câteva luni.
Dacă ești singur în firmă, nu ai timp să stai să înveți formule, tabele și layout-uri în Word. Tu trebuie să lucrezi pe mașină, să vorbești cu clientul și să termini treaba. Partea de birocrație ar trebui să fie cât mai scurtă.
Ce face un CRM sau un tool custom mai bine
Un CRM sau o aplicație custom nu trebuie să fie complicată. Pentru multe firme, ai nevoie de un sistem simplu unde introduci clientul, mașina, lucrarea și devizul. Totul într-un singur loc.
- Clientul are pagină proprie cu istoric
- Mașina are datele ei salvate
- Devizele se generează automat
- Poți trimite rapid devizul pe email sau WhatsApp
- Ai reminder pentru follow-up
- Poți vedea lucrările active
- Poți căuta rapid un client după nume, telefon sau număr de înmatriculare
Diferența este că nu mai refaci aceeași muncă manual. Nu mai copiezi date dintr-un fișier în altul. Nu mai pierzi 10 minute să găsești un deviz vechi. Ai totul legat într-un sistem făcut pentru modul în care lucrezi.
Scanarea talonului cu AI
Un exemplu foarte util este scanarea talonului auto cu AI. În loc să scrii manual toate datele mașinii, faci o poză la talon, iar sistemul extrage automat informațiile importante.
Asta poate salva mult timp, mai ales în service-uri sau firme auto unde datele mașinii trebuie completate constant. Nu mai stai să copiezi câmpuri, să verifici fiecare caracter sau să refaci datele dacă ai greșit.
Pentru cineva care lucrează fizic toată ziua, gen cu mâinile murdare de ulei, asta contează enorm. Nu ai nevoie de încă un tabel. Ai nevoie de un tool care îți scurtează pașii.
Când Excel încă are sens
Nu zic că orice firmă trebuie să renunțe imediat la Excel. Dacă ai volum mic, puțini clienți și nu pierzi timp cu rapoarte sau devize, poate fi suficient.
- Ai foarte puțini clienți
- Nu ai nevoie de istoric detaliat
- Nu faci devize sau documente des
- Nu ai nevoie de reminder-e
- Nu lucrezi cu multe poze, fișiere sau date repetitive
Dar dacă folosești Excel zilnic ca să înlocuiești o aplicație întreagă, probabil ai depășit punctul în care mai merită.
Când faci pasul spre CRM
Momentul clar este când începi să pierzi timp cu lucruri care pot fi automate. Dacă faci același deviz manual de fiecare dată, dacă introduci aceleași date în mai multe locuri sau dacă nu mai găsești rapid istoricul unui client, ai nevoie de un sistem mai bun.
- Pierzi timp căutând date despre clienți
- Refaci devize manual în Word
- Ții informații în Excel, WhatsApp, telefon și foldere separate
- Uiți follow-up-uri
- Nu ai o imagine clară asupra lucrărilor active
- Îți ia prea mult să explici unui angajat nou cum funcționează fișierele
Un CRM custom nu trebuie să fie un sistem uriaș și scump. Poate fi o aplicație simplă, făcută fix pentru firma ta, cu doar funcțiile de care ai nevoie.
De ce merită mai ales pentru firme mici
Pentru firmele mici, timpul contează și mai mult. Dacă ești singur sau ai o echipă de 2 sau 3 oameni, nu îți permiți să pierzi ore pe săptămână cu birocrație. Orele alea ar trebui să meargă în lucrări, clienți și vânzări.
De asta un CRM simplu poate avea impact mare. Nu pentru că arată frumos sau pentru că e “digitalizare”. Ci pentru că scoate din drum munca repetitivă.
Pentru mine, aici e diferența: Excel te ajută să ții evidența. Un tool custom te ajută să lucrezi mai repede.
Pas următor
Vrei un site rapid, modern și SEO-optimizat?
Lucrăm cu firme din România care vor să scape de WordPress și să construiască ceva durabil.
Cere ofertă gratuit